Top 5 cele mai vizitate locuri din Brașov

Orașul Brașov atrage turiștii atât pentru locurile încărcate de istorie, cât și pentru parcurile de distracție. Datorită poziției sale geografice acesta oferă o multitudine de locuri în care te poți conecta cu natura pentru o relaxare aparte.

Centrul istoric al Brașovului cuprinde Piața Sfatului unde în funcție de anotimp au loc diferite festivaluri, tot aici se găsește și Casa Sfatului în care se află Muzeul Județean de istorie. Pentru a ajunge în această piață străbateți strada Republicii unde puteți admira arhitectura caselor și bineînțeles să beți sau să mâncați ceva.

Biserica Neagra, Brasov
Photo by Funky Tee

Biserica Neagră reprezentativă pentru arhitectura gotică este un monument semnificativ al orașului Brașov, aceasta și-a căpătat numele din cauza incendiului din anul 1689, din fericire aceasta a fost refăcută parțial.

Strada Sforii care datorită dimensiunii este considerată cea mai mică stradă din Europa, în cel mai îngust loc al său are doar 111 cm și o lungime aproximativă de 80 metrii. Este perfectă pentru poze sau selfie reușite, demne de vacanță.

Parcul Aventura oferă activități sportive în aer liber, potrivite pentru o zi cu familia sau prietenii, acesta fiind cel mai mare parc de aventură din Estul Europei.

Poiana Brașov este cel mai renumit loc din România pentru sporturile de iarnă mulțumită celor 9 pârtii, accesibile pentru toate nivelele de dificultate. Vara, Poiana Brașov oferă o temperatură medie de 20° C, un loc perfect pentru drumeții, odihnă și relaxare într-un frumos peisaj montan și un aer bogat în ozon.

Snowboarders
Photo by Alain Wong

În afară de aceste locuri istorice și pline de activități, te poți bucura și de monumente precum Turnul Alb și Turnul Negru, poți face plimbări pe Strada După Ziduri, admirând minunățiile orașului Brașov.

EscapadaUrbana