“Dragobetele sărută fetele” – legenda

Legenda Dragobetelor își are originile în antichitățile daciei și în credința întru-un zeu al iubirii, acesta fiind sărbătorit pe 24 februarie, acesta dată era simbolică și pentru începutul primăverii.

Unele povestiri ne descriu Dragobetele ca fiind zeu al iubirii, dar și “Cap de primăvară”. Fiind perceput ca un fecior frumos și iubăreţ nevoie mare, care le face pe tinerele fete să-și piardă mințile.

Lena Constante – Romanian Encyclopaedia of 1938

În vechimea satului românesc data de 24 februarie era asemănată cu venirea primăverii, păsările migratoare se împerecheau și începeau a-și construi cuiburi, ursul iese din bârlogul său.

Preluând modelul păsărilor, fetele și băieții se întâlneau să sărbătorească Dragobetele, pentru a rămâne îndrăgostiți pe parcursul întregului an. Dacă timpul era favorabil, îmbrăcați de sărbătoare, fetele și flăcăii se întâlneau în fața bisericii și plecau să caute prin păduri și lunci flori de primăvară.

Theodor Aman – Hora la Aninoasa (1890)

După obiceiul numit “zburătorit”, fata trebuia să se întoarcă de la pădure alergând, iar băiatul căruia ii căzuse draga fata trebuia să o prindă. Dacă sentimentele erau comune, fata se lăsa sărută în văzul tuturor. Prin acest simbolic sărut tot satul știa de dragostea lor, și era oficializată logodna lor spirituală pentru un an întreg.

Ziua se termina cu strângerea ultimilor rămășițe de zăpadă de către fete, acest obicei fiind numit “zăpada zânelor”. După topirea omătului fetele utilizau apa pentru înfrumusețare și pentru eventualele descântece de dragoste.

În această zi, satele românești răsunau de veselia tinerilor și de zicala: „Dragobetele sărută fetele”. Sunt multe credințele populare cu referire la Dragobete. Una din acestea spunea că cine participa la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, mai ales de febră, și că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelșugat.

Andreea